Țestoasa de supă

Poate că vi se pare ciudată această denumire, dar ea are menirea de a ne reaminti că apetitul speciei noastre pentru friptura și ciorba din frumoasa reptilă a produs declinul ei absolut catastrofal, de la câteva sute de milioane, la aproximativ o sută de mii…

Țestoasa de care vorbim astăzi încă nu a fost observată în apele noastre teritoriale, dar prezența ei a fost dovedită în Marea Neagră. De trei ori mai exact: în noiembrie 1898 în dreptul unei localități bulgărești, iar în decembrie 2009 și octombrie 2014 în largul coastelor turcești.

Deci putem spera ca în viitorul apropiat un exemplar hoinar din Mediterana să apară și pe una din plajele noastre mai sălbatice.

Habitat
Midia, Corbu, Vadu …
Che myd (1)
Țestoasa de supă (Chelonia mydas)

Deși seamănă cu țestoasa de mare la fel cum țestoasa dobrogeană aduce cu cea bănățeană, cel mai sigur mod pentru a le diferenția este să numărăm plăcile costale de pe o singură laterală. Dacă sunt cinci, atunci este Caretta caretta. Dar dacă sunt doar patru, am dat lovitura – Chelonia mydas!

Placi costale
Plăcile costale

În cazul în care doriți să aflați mai multe despre biologia și conservarea acestei minunate țestoase marine, atunci vă recomand cu căldură această carte:

IMG_0002
The Case of the Green Turtle (click pentru link)

Mult succes!

Broasca rugoasă brună

Greu de crezut, dar unul dintre cei mai interesanți amfibieni de la noi a ajuns să fie preț de câteva secole și unul dintre cele mai hulite și persecutate animale.

1
Broasca rugoasă brună (Bufo bufo)

Majoritatea copiilor râd acum la auzul poveștilor cu broscoi magici care dau râie sau negi celor ce îndrăznesc să îi atingă, dar mulți bunici încă se jură că este purul adevăr; ba chiar o mătușă de a unui vecin de-al lor a pățit-o când erau ei tineri și plecau cu caprele pe deal.

Suntem însă în secolul XXI și trebuie să ne fie foarte clar că Pământul nu este plat, pisicile negre nu aduc ghinion, cucuvelele nu prevestesc vreo moștenire și broaștele nu au râie.

2
Broasca rugoasă brună (Bufo bufo)

Dar de unde să fi provenit acest mit?

Teoria mea are legătură cu ocupația străveche a locuitorilor țării noastre și anume păstoritul. Săracii țărani de odinioară munceau foarte mult cu și pentru animalele din ogradă. Le tundeau, le mulgeau, le hrăneau și le plimbau. Problema este că în acele timpuri îndepărtate igiena personală nu era primordială. Și nu doar în rândul păstorilor.

Drept consecință, un acarian parazit exclusiv pe mamifere, numit Sarcoptes scabiei, o ducea la la fel de bine pe pielea unui cioban ca pe a unei capre, a unui câine sau a unui porc. Iritațiile astfel dobândite erau inestetice și enervante.

În același timp, pentru a face loc satelor și pășunilor, multe păduri au început să fie defrișate. Se dorea mai mult pământ arabil dar și un număr mai mic de lupi. Așa că în marginea codrilor au răsărit adăposturile vitelor, cu grămezile lor de furaje și bălegar, adevărați magneți pentru insecte. Iar acele insecte au atras, ați ghicit, amfibienii din pădure, printre care și broaștele Bufo.

Având pielea bogată în glande tegumentare, broasca maronie găsită dormind într-o grămadă de lemne a fost paratrăsnetul perfect pentru frustrările ciobanului cu pielea vrașite. Doar nu era să dea vina pentru bubele și mâncărimile sale pe vitele care îl hrăneau și îl îmbrăcau sau pe câinii care îi păzeau agoniseala. Și așa a ocărât-o ca broască … râioasă.

3
Broasca rugoasă brună (Bufo bufo)

Să vedem ce e cu negii acum.

Cu toții știm că arată ca niște protuberanțe ale pielii, preponderent închise la culoare. Mai puțin cunoscut este faptul că resposabil pentru apariția lor nu este deochiul, blestemul sau broscoiul, ci un virus. Și nu un virus care este prezent pe broaște ci unul specific nouă, virusul papiloma uman. Iar cea mai bună metodă pentru prevenirea infecțiilor este, evident, igiena cea neglijată în trecut.

6
Habitat
Camuflaj
Camuflaj

Frumoasa broască rugoasă brună (Bufo bufo), cu ochii ei ca de chihlimbar, este răspândită în toate județele României unde populează pădurile întinse de foioase și de amestec.

Una din trăsăturile cele mai deosebite ale acestei specii nu este însă pielea, ci migrația de primăvară. Broaștele utilizează un habitat pentru activitatea terestră și hibernare iar un altul pentru reproducere. Astfel că după terminarea iernii și topirea zăpezilor călătoresc și câțiva kilometri în căutarea bălților temporare unde vor depune șiragurile cu mii de ouă.

Iar în timpul acestor migrații masive are loc și acuplarea, perechile formându-se înainte ca partenerii să ajungă în apă.

7
Pereche
8
Depunera ouălor

Un alt mit, de această dată inofensiv, legat de peregrinarea din primăvară ar fi că mamele își cară puii în spate. 🙂

Dacă vreți să aflați mai multe despre fascinanta lume a broaștelor mici și mari, terestre sau arboricole, diurne și nocturne, atunci vă recomand această minunată carte:

IMG_0003
The Book of Frogs – A Life-Size Guide to Six Hundred Species from Around the World (click pentru link)

Spor la observații!

Gecko, pandemie și pisici

Trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit de micuțele șopârle. Și din octombrie am stat cu gândul doar la momentul ieșirii lor din hibernare,  pentru a le revedea, fotografia și contempla.

Apoi în martie a început ingineria socială așa că am fost nevoit să mai aștept încă două luni. Dar mi-am jurat că pe 15 mai voi fi la dragele mele cățărătoare, ceea ce s-a și întâmplat. Părea de necrezut să stăm toată familia înconjurați de gecko, ascultând ciușii. La fel de ireal părea și faptul că eram afară după ora zece. Și fără declarație!

Animalele au trecut cu bine de iarnă, iar habitatul este intact. Singura problemă din zonă, în opinia mea, este reprezentată de pisicile lăsate libere, care, deși nu par, sunt una dintre cele mai mari amenințări la adresa herpetofaunei (și avifaunei) urbane la nivel global.

IMG_0016
Mediodactylus danilewskii, fotografiat de la câțiva metri
3
Mediodactylus danilewskii, fotografiat de la câțiva centimetri
94819087_2612185745695727_4549674206865915904_n
Prima regulă a dresajului: gecko e prieten, nu gustare 😉

În concluzie, dacă iubiți păsările sălbatice, broaștele și șopârlele, nu lăsăți pisicile de casă să umble creanga pe străzi.

Ieșiți voi, bucurați-vă de natură și de libertate, până nu redevine ilegal.

Spor la observații!

UPDATE 06.08.2020

În cadrul monitorizării de noaptea trecută am reușit să găsim câteva zeci de indivizi activi, nu doar în incinta cunoscută cât și în câteva zone din vecinătate, printre care biserica advenistă Baltă Albă și o casă de pe strada Ticus, biserica ortodoxă Bulgari de pe strada Prevederii, un imobil de pe strada Credinței și un magazin de pe strada Ilioara.

Inspectați cu atenție fiecare mișcare, puii minusculi pot fi destul de ușor confundați cu anumite nevertebrate.

Gabi & subsemnatul la treabă. Foto Dan Constantinescu
Gecko

Șarpele de stepă

Cel mai rapid șarpe de la noi își folosește viteza pentru a alerga în legea lui după șoareci și șopârle prin sudul țării, nu pentru a urmări oamenii cu ofidiofobie.

1 Adult
Șarpele de stepă (Dolichophis caspius)

Din când în când gonește și după parteneri și păsări, dar niciodată după pașnicii naturaliști.

Însă chiar și această adaptare nu îi este din păcate suficientă pentru a fugi din calea automobilelor sau a vreunui localnic cu sapa în mâna pus pe fapte de vitejie, marcat de toate miturile care circulă în jurul speciei.

2 Habitat
Habitat dobrogean

De-a lungul timpului șarpele de stepă a fost cunoscut în popor sub multe alte denumiri: șarpe sur, balaur mic, șarpe de dudău, șarpe de sadină, șarpe rău sau șarpe cu abdomen galben.

Și nici zoologii nu s-au lăsat mai prejos, plimbându-l de-a lungul secolelor prin câteva genuri, specii și subspecii până să se hotărască la Dolicophis caspius: Zamenis gemonensis, Hierophis caspius, Coluber jugularis.

Important este că vorbim despre un șarpe frumos, de talie mareneveninos, cu coadă lungă și cap relativ mic, incapabil de a înghiți vaci, câini sau copii. Dorsal este gri-maroniu fără pete, pe burtă este alb-gălbui, iar juvenilii prezintă și dungi transversal pe spate. Adulții au dimensiuni cuprinse între 120 și 200 cm, excepțional mai mult.

4 Adult
Șarpele de stepă (Dolichophis caspius)

Trăiește în habitate deschise precum pante stâncoase, râpe și liziere de păduri, dar uneori mai pătrunde și în zonele urbane pentru a se înfrupta din șobolanii care infestează orașele.

5 Juvenil
Juvenil

Șarpele de stepă este considerat o specie vulnerabilă, cu o populație de câteva mii de indivizi răspândită din Banat până în sudul Moldovei și Dobrogea iar principalele amenințări la adresa sa sunt distrugerea, degradarea și fragmentarea habitatelor prin extinderea suprafețelor agricole, la care se adaugă mortalitatea în traficul rutier și uciderea deliberată.

3 Distributia
Județele cu prezență confirmată

Bucurați-vă așadar când vedeți unul sorindu-se dimineața pe ruinele unei cetăți de la malul marii sau cățărat într-un arbust.

5.1
Histria

Atâta timp cât îl veți atinge doar cu privirea vă promit că nu își va mușca coada pentru a se transforma într-un cerc care să vă fugărească, nu vă va trage după el într-un bârlog plin cu nestemate și nici nu își va folosi ochii mari pentru a vă hipnotiza.

Iar dacă la fel ca mine considerați șerpii ca fiind frumoși si fascinanți, nicidecum răi sau șireți, atunci vă recomand din toată inima această carte:

6 Carte
The Book of Snakes de Mark O’Shea (click pentru link)

Spor la observații!