Originară din bazinul Mării Mediterane, această mică șopârlă nocturnă a colonizat în ultimele decenii o sumedenie de teritorii din afara arealului său nativ.
Astfel, prin intermediul mărfurilor și bagajelor noastre, specia a ajuns în multe țări din Europa, ba chiar și din America de Nord și cea Centrală.
Dacă din Grecia și Spania s-a instalat în SUA, Mexic, Serbia sau Bulgaria, atunci nu este de mirare că și în România avem semnalări confirmate.
Hemidactylus turcicus – București 04.12.2022
Gecko mediteranean (Hemidactylus turcicus)
Gecko mediteranean (Hemidactylus turcicus)
Orașele sunt principalele ecosisteme pe care le populează, așa că explorați cu atenție zonele din jurul porturilor, depozitelor sau autogărilor, inclusiv după lăsarea serii. Surprizele faunistice nu vor întârzia să apară!
Poate că vi se pare ciudată această denumire, dar ea are menirea de a ne reaminti că apetitul speciei noastre pentru friptura și ciorba din frumoasa reptilă a produs declinul ei absolut catastrofal, de la câteva sute de milioane, la aproximativ o sută de mii…
Țestoasa de care vorbim astăzi încă nu a fost documentată în apele noastre teritoriale, dar prezența ei a fost dovedită în Marea Neagră. De patru ori mai exact: în noiembrie 1898 în dreptul unei localități bulgărești, în decembrie 2009 și octombrie 2014 în largul coastelor turcești iar în mai 2010 și octombrie 2016 în apele Georgiei.
Deci putem spera ca în viitorul apropiat un exemplar hoinar din Mediterana să apară și pe una din plajele noastre mai sălbatice.
Midia, Corbu, Vadu …
Țestoasa de supă (Chelonia mydas)
Deși seamănă cu țestoasa de mare la fel cum țestoasa dobrogeană aduce cu cea bănățeană, cel mai sigur mod pentru a le diferenția este să numărăm plăcile costale de pe o singură laterală. Dacă sunt cinci, atunci este Caretta caretta. Dar dacă sunt doar patru, am dat lovitura – Chelonia mydas!
Plăcile costale
În cazul în care doriți să aflați mai multe despre biologia și conservarea acestei minunate țestoase marine cândva comună atât în Pacific cât și în Atlantic, atunci vă recomand cu căldură această carte:
Greu de crezut, dar unul dintre cei mai interesanți amfibieni de la noi a ajuns să fie preț de câteva secole și unul dintre cele mai hulite și persecutate animale.
Broasca rugoasă brună (Bufo bufo)
Majoritatea copiilor râd acum la auzul poveștilor cu broscoi magici care dau râie sau negi celor ce îndrăznesc să îi atingă, dar mulți bunici încă se jură că este purul adevăr; ba chiar o mătușă de a unui vecin de-al lor a pățit-o când erau ei tineri și plecau cu caprele pe deal.
Suntem însă în secolul XXI și trebuie să ne fie foarte clar că Pământul nu este plat, pisicile negre nu aduc ghinion, cucuvelele nu prevestesc vreo moștenire și broaștele nu au râie.
Broasca rugoasă brună (Bufo bufo)
Dar de unde să fi provenit acest mit?
Teoria mea are legătură cu ocupația străveche a locuitorilor țării noastre și anume păstoritul. Săracii țărani de odinioară munceau foarte mult cu și pentru animalele din ogradă. Le tundeau, le mulgeau, le hrăneau și le plimbau. Problema este că în acele timpuri îndepărtate igiena personală nu era primordială. Și nu doar în rândul păstorilor.
Drept consecință, un acarian parazit exclusiv pe mamifere, numit Sarcoptes scabiei, o ducea la la fel de bine pe pielea unui cioban ca pe a unei capre, a unui câine sau a unui porc. Iritațiile astfel dobândite erau inestetice și enervante.
În același timp, pentru a face loc satelor și pășunilor, multe păduri au început să fie defrișate. Se dorea mai mult pământ arabil dar și un număr mai mic de lupi. Așa că în marginea codrilor au răsărit adăposturile vitelor, cu grămezile lor de furaje și bălegar, adevărați magneți pentru insecte. Iar acele insecte au atras, ați ghicit, amfibienii din pădure, printre care și broaștele Bufo.
Având pielea bogată în glande tegumentare, broasca maronie găsită dormind într-o grămadă de lemne a fost paratrăsnetul perfect pentru frustrările ciobanului cu pielea vrașite. Doar nu era să dea vina pentru bubele și mâncărimile sale pe vitele care îl hrăneau și îl îmbrăcau sau pe câinii care îi păzeau agoniseala. Și așa a ocărât-o ca broască … râioasă.
Broasca rugoasă brună (Bufo bufo)
Să vedem ce e cu negii acum.
Cu toții știm că arată ca niște protuberanțe ale pielii, preponderent închise la culoare. Mai puțin cunoscut este faptul că resposabil pentru apariția lor nu este deochiul, blestemul sau broscoiul, ci un virus. Și nu un virus care este prezent pe broaște ci unul specific nouă, virusul papiloma uman. Iar cea mai bună metodă pentru prevenirea infecțiilor este, evident, igiena cea neglijată în trecut.
Habitat
Camuflaj
Frumoasa broască rugoasă brună (Bufo bufo), cu ochii ei ca de chihlimbar, este răspândită în toate județele României unde populează pădurile întinse de foioase și de amestec.
Una din trăsăturile cele mai deosebite ale acestei specii nu este însă pielea, ci migrația de primăvară. Broaștele utilizează un habitat pentru activitatea terestră și hibernare iar un altul pentru reproducere. Astfel că după terminarea iernii și topirea zăpezilor călătoresc și câțiva kilometri în căutarea bălților temporare unde vor depune șiragurile cu mii de ouă.
Iar în timpul acestor migrații masive are loc și acuplarea, perechile formându-se înainte ca partenerii să ajungă în apă.
Pereche
Depunera ouălor
Un alt mit, de această dată inofensiv, legat de peregrinarea din primăvară ar fi că mamele își cară puii în spate. 🙂
Dacă vreți să aflați mai multe despre fascinanta lume a broaștelor mici și mari, terestre sau arboricole, diurne și nocturne, atunci vă recomand această minunată carte:
The Book of Frogs – A Life-Size Guide to Six Hundred Species from Around the World (click pentru link)
Cel mai rapid șarpe de la noi își folosește viteza pentru a alerga în legea lui după șoareci și șopârle prin sud-estul țării, nu pentru a urmări oamenii cu ofidiofobie.
Șarpele de stepă (Dolichophis caspius)
Din când în când gonește și după parteneri și păsări, dar niciodată după pașnicii naturaliști.
Însă chiar și această adaptare nu îi este din păcate suficientă pentru a fugi din calea automobilelor sau a vreunui localnic cu sapa în mâna pus pe fapte de vitejie, marcat de toate miturile care circulă în jurul speciei.
Habitat dobrogean
De-a lungul timpului șarpele de stepă a fost cunoscut în popor sub multe alte denumiri: șarpe sur, balaur mic, șarpe de dudău, șarpe de sadină, șarpe rău sau șarpe cu burta galbenă.
Și nici zoologii nu s-au lăsat mai prejos, plimbându-l de-a lungul secolelor prin câteva genuri, specii și subspecii până să se hotărască la Dolicophis caspius: Zamenis gemonensis, Hierophis caspius, Coluber jugularis.
Important este că vorbim despre un șarpe frumos, de talie mare, neveninos, cu coadă lungă și cap relativ mic, incapabil de a înghiți vaci, câini sau copii. Dorsal este gri-maroniu fără pete, pe burtă este alb-gălbui, iar juvenilii prezintă și dungi transversal pe spate. Adulții au dimensiuni cuprinse între 120 și 200 cm, excepțional mai mult.
Șarpele de stepă (Dolichophis caspius)
Trăiește în habitate deschise precum pante stâncoase, râpe și liziere de păduri, dar uneori mai pătrunde și în zonele urbane pentru a se înfrupta din șobolanii care infestează orașele.
Juvenil
Șarpele de stepă este considerat o specie vulnerabilă, cu o populație de câteva mii de indivizi răspândită din Banat până în sudul Moldovei și Dobrogea iar principalele amenințări la adresa sa sunt distrugerea, degradarea și fragmentarea habitatelor prin extinderea suprafețelor agricole, la care se adaugă mortalitatea în traficul rutier și uciderea deliberată.
Județele cu prezență confirmată
Bucurați-vă așadar când vedeți unul sorindu-se dimineața pe ruinele unei cetăți de la malul marii sau cățărat într-un arbust.
Histria
Atâta timp cât îl veți atinge doar cu privirea vă promit că nu își va mușca coada pentru a se transforma într-un cerc care să vă fugărească, nu vă va trage după el într-un bârlog plin cu nestemate și nici nu își va folosi ochii mari pentru a vă hipnotiza.
Iar dacă la fel ca mine considerați șerpii ca fiind frumoși si fascinanți, nicidecum răi sau șireți, atunci vă recomand din toată inima această carte:
The Book of Snakes de Mark O’Shea (click pentru link)
Recent au apărut din Transilvania semnalări pentru încă o specie de gecko – Tarentola mauritanica! Individivizii au sosit la noi prin intermediul camioanelor pentru transportul diferitelor bunuri din vestul Europei.
Gecko de perete (Tarentola mauritanica mauritanica)
Poate că este doar vorba de exemplare solitare, sau poate, la fel ca în cazul celorlalți coloniști, alții urmează să sosească pe aceeași cale. Sau poate că deja sunt aici de mulți ani și populațiile formate așteaptă doar să fie descoperite. Nu am fi prima țară pe care ar cuceri-o din afara arealului natural care este situat în jurul Mării Mediterane. Până acum s-a stabilit deja în Argentina, Chile, Mexic, Statele Unite ale Americii sau Uruguay.
Indiferent care este situația, rugămintea mea rămâne aceeași: fiți mereu cu ochii în patru după reptile și amfibieni. În rezervații dar mai ales în zone urbane de genul grădinilor noi sau a depozitelor mari. Primăvara și vara, dar, în nouă realitate climatică, în special toamna și iarna.
Herpetofauna României 