După șapte ani de căutări întinse pe patru țări și zeci de ieșiri iată că mă pot ridica în sfârșit la nivelul așteptărilor pentru un ambasador al speciei. De văzut o mai văzusem desigur, dar de fotografiat în viață așa cum se cuvine nu putea fi vorba.

          Primă dată l-am pozat în Grecia. Peste puțin timp însă forma de acolo a fost ridicată la rang de specie distinctă, așa că a trebuit să o debifez. Apoi, în Bulgaria unul a fugit în niște urzici cât mine de mari și dus a fost. Iar de pe Deniztepe a trebuit să mă mulțumesc cu o piele năpârlită și un exemplar omorât de ciobani…

          Impulsionat așadar de statutul de blogambasador am decis să mai organizez o ultimă expediție în Dobrogea înainte de lăsarea frigului. Habitatele au fost deosebit de interesante, echipa a fost de excepție, chiar și vremea a fost peste așteptări.

Canara

Canara

          Am tras de noi mai mult decât am făcut-o vreodată, am sacrificat pe alocuri confortul, somnul și mesele. Pe jos, cu mașina și cu bărcile am cercetat plaje sălbatice, cariere abandonate, canioane neumblate, construcții dezafectate și sute de kilometri de drumuri. Dar nu ne-am asumat riscuri, siguranța noastră dar mai ales a animalelor a primat ca de fiecare dată. Sincer nu mă simt în stare să repet figura în viitorul apropiat, dar pot spune cu mâna pe inimă că a meritat.

Subsemnatul

Subsemnatul

Cazarea

Cazarea

          Iată acum și cel mai frumos șarpe de la noi, cel puțin în ochii mei. Și șitu ce zic, că doar i-am fotografiat pe toți. 😉

Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates)

Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates)

Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates)

Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates)

Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates)

Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates)

Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates)

Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates)

         Acum îi las să doarmă, până la primăvara. Eu însă nu mă voi odihni până când nu voi revedea un șoim dunărean!

Anunțuri